31-03-2011 16:17 | de | 1 afisari
Tipareste | Comenteaza

Abia când se îmbogăţesc, femeile trec la bărbaţi frumoşi

Până atunci, e lucru ştiut şi demult studiat, ar da oricând frumuseţea unui bărbat pe stabilitatea, confortul şi siguranţa oferită vlăstarelor lor viitoare de un bărbat a cărui faţă nu e chiar aşa de acătării. Bărbaţi frumoşi, dar în vârstă, cercetătorii grăbindu-se să numească acestă apetenţă a femeilor odată îmbogăţite "efectul George Clooney".

Studiul care atestă schimbarea gusturilor femeilor în materie de bărbaţi odată ce şi-au câştigat independenţa financiară le aparţine unor cercetători scoţieni, a fost publicat în Jurnalul de Psihologie Evolutivă, de unde a fost preluat de livescience.com.

"Studiile anterioare au arătat că bărbaţii sunt cei care acordă o importanţă mai mare atractivităţii fizice atunci când îşi aleg o parteneră, pe când femeile acordă se concentrează pe bărbaţii cu resurse materiale.

Ne gândisem că pe măsură ce căştigă mai mulţi bani preferinţele femeilor în a-şi alege un partener vor deveni asemănătoare cu cele ale bărbaţilor, cu o tendinţă către partenerii mai tineri şi frumoşi", spune dr. Fhionna Moore, şefa echipei de cercetători.

Surpriza a fost însă, continuă ea, să constate că la femei vârsta obiectelor dorinţelor lor nu scade direct proporţional cu creşterea în greutate financiară, aşa cum se întâmplă la bărbaţi:

"Cu cât independenţa financiară e mai mare, cu atât creşte încrederea în sine a femeilor în a-şi alege un partener pe placul lor, iar cei pe care-i vor sunt bărbaţii atrăgători, puternici, dar mai în vârstă". Studiul a fost făcut pe un număr de 3.770 de persoane heterosexuale, un număr aproape egal de bărbaţi şi de femei.

 



Comentarii : 18446744073709551615
  1. Nume : clHZWUrQDPHQtnRE (2015-07-18 18:26:57)
    Subiect : AxVYccOsYJqYzFVS
    qku1I4 <a href="http://zyjgryxjsyxr.com/">zyjgryxjsyxr</a>, [url=http://ojzccxhknjeb.com/]ojzccxhknjeb[/url], [link=http://ekvnlfbnhawx.com/]ekvnlfbnhawx[/link], http://wchpshiqqcpn.com/
  2. Nume : TTNrklVooHxYgyC (2017-01-20 03:49:02)
    Subiect : ztCTSEnYSlxEARLaQj
    5Ujj7J <a href="http://wizcmkbdmire.com/">wizcmkbdmire</a>, [url=http://twjabwrhzsff.com/]twjabwrhzsff[/url], [link=http://ewnulyzpjgul.com/]ewnulyzpjgul[/link], http://vhvdhtswwzop.com/
My title page contents