Pot învăţa doar noaptea. Cum să mă concentrez şi ziua?
M-am trezit si eu in al 12-lea ceas ca vreau sa dau admitere la o anumita facultate si asa ca trebuie sa invat extrem de mult pentru ca am niste examene in iulie. Problema e ca nu pot sa ma concentrez sa invat ziua. Tot timpul trebuie sa astept sa se faca intuneric ca sa am un anumit confort psihologic de liniste si intimitate pe care mi-l da faptul ca toata lumea doarme si de abia atunci pot sa ma apuc. Pot sa invat si 10 ore pe noapte, dar stiu ca nu e bine sa faci lucrurile pe dos, adica sa dormi ziua si sa stai treaza noaptea si asta a inceput sa se resimta.
Cand am incercat sa schimb, adica sa dorm noaptea ca oamenii, cum e normal, ziua aveam o permanenta stare de oboseala si somnolenta, chiar daca noaptea dormeam cele 8 ore care ii sunt necesare organismului pentru a functiona. Eu nu mai inteleg nimic, adica fac lucrurile cum trebuie facute si tot degeaba. (... bine, mai putin faptul ca dimineata ma chinui sa mananc ceva, dupa ce beau cafea si fumez )
Am nevoie de niste sfaturi practice ca sa ma pot concentra ziua sau sa-mi spuneti ce e gresit la cum procedez eu.
Răspuns.
Te înţeleg foarte bine pentru că şi eu sunt la fel şi asa am învaţat tot timpul. Iniţial şi eu m-am îngrijorat pentru că, la fel ca şi tine, ştiam că nu e bine să faci asta şi că cel mai nedorit efect este faptul că astfel îţi pierzi un număr mult mai mare de neuroni decât în mod obişnuit. Însă am avut norocul să aleg facultatea de psihologie şi să întâlnesc oameni care mi-au deschis mintea.
Aşa că învaţă liniştită atunci când simţi tu că dai randament. Şi îţi voi explica în cele ce urmează de ce.
Excepţia întăreşte regula
Multă vreme m-am cramponat de tot felul de chestii pe care le-am citit despre „e bine să, nu e bine să”. Dacă în general e bun un anumit lucru, poate pentru tine este potrivit opusul. Şi singurul mod de a afla este de a te detaşa de „prejudecăţi”, de a experimenta ambele variante şi de a alege.
Ascultă-ţi corpul! El îţi vorbeşte
Noi oamenii suntem nişte fiinţe foarte inteligente, însă....din păcate am pierdut o mare parte din ea datorită prescripţiilor şi condiţionărilor sociale. Există şi o inteligenţă a corpului pe care, dacă eşti atentă la un copil mic, o vei vedea. Ei au un contact atât de bun cu corpul lor, încât se folosesc de el pentru a comunica atât de bine cât să înlocuiască limbajul. Copiii mici nu mănâncă niciodată mai mult decât au nevoie. Dacă îi dai unui copil încă o linguriţă în plus decât acceptă, în următoarea clipă vomită. Corpul lui cunoaşte atât de exact, cantitatea de hrană de care are nevoie, încât nu acceptă nici măcar o linguriţă mai mult.
Ei bine, această inteligenţă a corpului se pierde. Părintele vrea sa termine copilul tot din farfurie. „Ce mai contează două linguriţe? Ce, vrei să arunc mâncarea la gunoi? E păcat!” Sau „Nu ieşi aşa dezbrăcat afară că răceşti!” Corpul nostru are (sau mai bine spus AVEA) mecanisme de adaptare şi apărare foarte bune. Însă pentru copil părintele este un fel de Dumnezeu şi singurul lui sistem de referinţă la realitate, şi dacă el zice ceva, înseamnă că aşa este. Şi iată cu micuţul nostru iese afară îmbrăcat mai subţire şi nu îşi permite să nu răcească pentru că asta ar însemna că e nebun: „Dacă mami şi tati au zis că în condiţiile acestea răcesc, iar ei deţin ADEVĂRUL, dacă eu nu răcesc, înseamnă că e ceva în neregulă cu mine.”







"Mi-e frică să nu sufăr din nou"
Antidotul pentru gelozie – increderea in sine
Indragostita de prietenul iubitului meu…???
Totul îmi iese pe dos. Ce să fac?
Când prietenii noştrii au probelme... 









Comentarii : 0