25-10-2009 14:37 | 5 afisari

Tipareste | Comenteaza

O întrebare frecventă a părinţilor este când ar trebui să-i dea celui mic prima lui carte. Mulţi dintre ei amână contactul copilului cu o carte pentru momentul când cel mic începe să vorbească şi să conştientizeze lumea din jurul său.

Totuşi, chiar şi dacă nu are un an, copilului i-ar putea fi arătate cărţi, pentru imaginile lor vii şi colorate, care-l atrag. I-ar putea fi indicate şi obiectele sau animalele ce se regăsesc în carte, rostind clar numele fiecăruia, o dată sau de două ori. Nu poţi ştii ce cuvânt o să-i placă, o să-l găsească uşor de reprodus şi o să-l spună prima dată.

“Niciodată nu este prea devreme să începem să dăm copiilor cărţi, să-i punem în contact cu lumea cărţii, pentru că tot ceea ce trăiesc în copilărie îşi pune amprenta definitiv asupra lor. Cu cât acest lucru se întâmplă mai devreme, cu atât mai mult tot lor le va servi ceva mai târziu”, subliniază Dana Zainea, educatoare la grădiniţa nr. 216 din Bucureşti şi colaboratorul editurii Cartea Copiilor. 

Referitor la cărţile potrivite pentru fiecare vârstă, doamna Dana Zainea afirmă: “Primele cărţi care trebuie luate copiilor ar trebui să fie foarte colorate şi să reziste unui “tratament” ceva mai dur, pentru că până învaţă să le folosească cum trebuie, cei mici reuşesc să le şi strice.

Prin urmare, cărţile pentru primii ani ar trebui să fie rezistente, din carton, foarte frumos colorate, pentru a le atrage atenţia, şi să prezinte personaje mari, extrem de vizibile pentru copii”. Editura Cartea Copiilor oferă astfel de cărţi pentru vârste mici – “Prima mea carte despre culori”, “Prima mea carte despre numere”, “Omida mâncăcioasă” şi “Vrei să fii prietenul meu?” – cu pagini cartonate şi colţuri rotunjite, pentru a avea caracteristicile unei adevărate jucării, atractive şi rezistente. Iar dacă ne referim la personaje vizibile, seria cea mai potrivită ar fi cea cu fetiţa-iepuraşMiffy (“Miffy”, “Ziua lui Miffy” şi “Bicicleta lui Miffy”).

În aceste cărţi, autorul Dick Bruna foloseşte tehnica minimalistă de ilustraţie, lăsând la o parte detaliile fără importanţă şi creionând numai esenţialul într-un desen. Imaginile lui Dick Bruna sunt bidimensionale şi bine conturate, ceea ce le face uşor de identificat de către copiii de cele mai mici vârste. 

“Pentru vârste mai mari, cărţile pot să conţină imagini ceva mai schematice, în funcţie de nivelul la care copii se situează”, continuă doamna Zainea. Pentru aceştia, editura Cartea Copiilor are o ofertă variată, mai exact titlurile unora dintre cei mai populari autori şi ilustratori internaţionali. Cartea Copiilor se deosebeşte de celelalte edituri din România prin accentul pus pe ilustraţii, la fel de valoroase ca textele şi mesajele transmise.

Toate titlurile au fost alese în aşa fel încât să cultive gustul copiilor pentru frumos şi pentru artă, printr-o diversitate de stiluri de ilustrare: tehnica colajului, folosită de Eric Carle, unică în literatura pentru copii, arta lui Silke Leffler, inspirată din design textil, delicateţea desenelor în acuarelă ale Anitei Jeram sau stilul abundent în detalii atent evidenţiate, abordat de japoneza Nami Adachi.

De asemenea, putem alege anumite tipuri de cărţi care să dezvolte o latură specifică a personalităţii copilului: “Dacă dorim să înveţe diverse poveşti, îi vom cumpăra cărţi de poveşti, iar la ora actuală beneficiem de o gamă extrem de largă, de foarte bună calitate. Dacă dorim să îi formăm nişte deprinderi tehnice de lucru, cum ar fi desenul, atunci le putem alege pe acelea unde are un spaţiu pentru colorat. Aşa că, în funcţie de copil, de pasiunile lui şi de ceea ce urmează să formăm la acesta, putem alege cărţile potrivite”.

Părinţii se plâng adesea că nu reuşesc să-şi convingă copiii să citească. Problema se pune altfel: ei nu trebuie să-i convingă sau să-i oblige, ci să-i atragă. “Cu cât le punem mai repede în faţă nişte cărţi, ei acceptă, sunt interesaţi, deoarece o carte reprezintă pentru ei un mister. Iar în momentul în care le dai posibilitatea să dezlege acest mister, să deschidă cartea, să o manevreze, atunci interesul lor pentru obiectul în sine este format”.

Doamna Zainea adaugă: “Copiii se poartă natural, lor nu trebuie să le spui neapărat “Deschide o carte!” sau “Citeşte o carte!”. Cu cât îi pisezi mai mult şi cu cât le ceri mai mult, ai să obţii reversul medaliei. Dar dacă lucrurile vin de la sine şi copilul se mişcă într-o lume plină de cărţi, dacă acasă, la grădiniţă sau la şcoală vede cărţi în jurul lui, acestea l-ar putea tenta.

Am avut preşcolari care au învăţat toate literele la grădiniţă numai pentru că şi-au dorit să afle singuri şi să nu mai fie nevoiţi să depindă de părinţi ca să li se citească. Şi-au dorit atât de mult să înveţe, încât mă tot întrebau pe mine: “Ce literă e asta?”, până au învăţat şi au început să citească singuri. Prin urmare, lucrurile trebuie să vină firesc şi natural, în niciun caz prin interdicţie. În momentul în care apare “nu”-ul, îl determini pe copil să facă exact contrariul”.

Un exemplu bun pentru ca cei mici să înceapă să dezlege tainele cărţilor sunt părinţii însişi: “Aceştia trebuie să fie văzuţi citind o carte, ţinând o carte în mână, deoarece copiii nu fac ce li se spune, ci fac ceea ce văd”, concluzionează Dana Zainea.

 

 

Nume Subiect Comentariu