Vine nunta? Iată secretele rochiei de mireasă
Rochia albă de mireasă, emană spiritualitate prin puritatea culorii şi prin strălucirea materialelor alese. În Egiptul Antic, miresele purtau mai multe rânduri de drapaje de culoare albă, căci această culoare era simbolul bucuriei în Grecia.
Fetele care se măritau aveau faţa acoperită cu voaluri colorate, ceea ce simboliza supunerea şi devotamentul faţă de viitorul soţ.
Mireasa secolului al XXI-lea este descrisă ca o îmbinare a influenţelor trecutului cu stilul îndrăzneţ, modern, adaptat fiecărei persoane în parte. Cu ceva timp în urmă, era destul de greu să îţi găseşti o rochie de mireasă care să ţi se potrivească. Ofertele erau destul de sărăcăcioase şi toate rochiile semănau între ele, iar în magazine găseai cam acelaşi gen de model.
Acum se poate spune cu adevărat că există câte ceva pentru fiecare, au apărut foarte multe case de modă care vă pot oferi o varietate de rochii interesante. Creatorii de modă prin vasta lor imaginaţie au reuşit să satisfacă şi cele mai pretenţioase gusturi prin crearea de rochii decoltate şi sexy pentru femeile provocatoare, rochii diafane în câteva straturi pentru boeme, ansambluri asimetrice pentru extravagante sau corsete fără bretele şi fuste de tull pentru eternele prinţese.
Dacă rochia ta încă nu s-a inventat, nu intra în panică şi încearcă să pui pe hârtie modelul care te-ar putea mulţumi pe deplin, apoi apelează la una din multele case de modă care ar putea face ca visul tău să devină realitate.
Poţi da un plus de prospeţime şi veselie rochiei de mireasă prin folosirea unor accesorii şi ornamente, care reuşesc să te pună în valoare. Nu trebuie să exagerezi! O rochie cu cât este mai simplă cu atât iese în evidenţă mai mult, rochiile foarte încărcate nu sunt prea plăcute ochiului şi ar fi neplăcut ca la propria nuntă să auzi şuşotind pe la colţuri remarci de genul: “Rochia ar fi fost frumoasă dacă nu ar fi fost atât de încărcată”.
Căuta-ţi rochia fără prea multe aplicaţii, să nu fie amestecate perle cu ştrasuri, cu mărgele, dantelării care nu fac altceva decât să te transforme într-o galanterie.
Dacă şti o persoană mai plinuţă ocoleştei cât poţi modelele foarte ample, înfoiate, cu multe straturi, căci acest gen nu teavantajează. Încearcă modelele gen cloş, mai apropiate de linia corpului, care reuşesc să subţieze o siluetă.












Comentarii : 18446744073709551615