Nu ştiu cum să mă abţin de la dulciuri
Buna ziua,
Vreau sa mananc regulat, sa reduc mult consumul de dulciuri, sa nu mai rontai atat intre mese, sa mananc mai multe fructe etc. Dar imi este foarte greu, pana acum nu am reusit sa fac asta. Imi dau seama ca nu se leaga doar de alimentatie si ca trebuie sa imi schimb intregul stil de viata ca sa reusesc. (Si asta si vreau.)
Mai ales mancatul de dulciuri si alte rontaieli ma ucide, nu pot deloc sa ma abtin. Este si chestie de obisnuinta, ca practic asta de multi ani. In ultima vreme (ultimele cateva luni) simt nevoia sa inchei fiecare masa cu ceva dulce, altfel parca nu am terminat de mancat. Si de vreun an nevoia cea mai mare de a manca (de toate, nu numai dulciuri, dar mai ales dulciuri) o simt seara tarziu, uneori chiar cand ma pregatesc de culcare. Atunci cred ca mananc cat in tot restul zilei. Am si o fixatie orala cred, am si fumat intr-o perioada (aproape 2 ani), dar am reusit sa renunt.
Cu rontaitul insa e mai greu, ca am obiceiul asta inca din copilarie (acum am 24 de ani). Cred ca o sa incerc sa-l inlocuiesc cu altceva, de exemplu sa ma spal pe dinti, sa ies la o plimbare, sa dansez sau o sa incep sa reduc treptat portiile (adica o sa-mi "dau voie" sa mananc cate o bucatica de cioco, dar nu mai mult, mai ales ca cu cat mananci mai multe dulciuri, cu atat simti nevoia de si mai multe, pt ca creste si scade glicemia rapid).
Desi atunci pe moment e foarte greu sa ma abtin si sa ma indrept spre altceva, imi cere un EFORT foaaaarte mare. Mai ales ca seara cand se intampla asta imi apare uneori in minte ideea ca "trebuie sa mananc ceva dulce", parca se infige acolo in creier si din momentul ala nu mai pot sa scap de ea, o aud din ce in ce mai tare si devine ca o obsesie si STIU ca o sa ma las pana la urma prada ei, oricat as lupta nu pot decat sa aman. Afectiune primesc destula, nu cred ca asta caut sa compensez. Poate altceva imi lipseste, cine stie. Cred ca ar fi un pas bun daca as rupe "programul" asta care se tot repeta, adica organismul si psihicul meu cred ca deja s-au obisnuit sa ceara si sa primeasca dulciuri in fiecare zi (de mai multe ori pe zi). O sa analizez mai mult sa vad cand anume simt nevoia asta si in timpul zilei, nu doar seara. Si ce anume simt in momentul in care savurez ciocolata respectiva :) Si cam atat. Haideti ca mi-am dat eu singura cateva solutii :)) Daca aveti vreo sugestie, orice, abia astept sa o primesc. Multumesc!
Dragă Daria,
Mi-a plăcut să citesc ce ai scris. Mă bucură faptul că ai cunoştinţe de psihologie şi le şi aplici la tine şi, mai ales, apreciez că îţi dai singură răspunsurile de care ai nevoie. Şi pentru că tot îţi place ţie să citeşti şi să şi foloseşti ceea ce ştii in folosul tău, îţi recomand să mai citeşti cate ceva despre fixaţia orală, pentru că asta te-ar putea ajuta să îţi dai seama mai usor care sunt momentele în care simţi nevoia să mănânci, fără să fie o nevoie firească a corpului.
Comentarii : 0
Subiect : dependenta de dulciuri
de cand ma stiu am fost"atrasa "de dulciuri.indiferent ca erau din comert sau din cele preparate in casa dulciurile au fost intotdeauna marea mea pasiune.de ceva vreme am decis sa imi schimb stilul de viata..numai k desi am renuntat la grasimi,prajeli,sucuri din comert etc.nu pot renunta la dulciuri.am nevoie de ceva care sa ma ambitioneze pt k nu mai exista nimic care sa ma faca sa renunt.sunt zile knd ma abtin total,dar dupa aceea urmeaza o perioada in care practic mamanc doar dulciuri.ma poate ajuta cineva cu un sfat?ceva care sa ma motiveze cu adevarat.la mine nu functioneaza sa inlocuiesc ceva dulcve cu un fruct sau sa ma gandesc la nu stiu ce rochie si cum mi-ar sta cu ea. multumesc
Subiect : dilema
Buna seara. Va scriu in speranta ca ma veti ajuta cu un sfat. Am un copil de 8 ani, nefiind casatorita cu tatal copilului. In urma cu doi ani l-am rugat sa recunoasca copilul, fara nici o obligatie ulterioara din partea lui. Dupa amanari, timp de gandire, anul acesta a facut si acest pas, dar cu conditia sa pastreze legatura cu copilul. Am acceptat gandindu-ma ca e bine pentru copil sa isi aiba tatal aproape. Dupa ce am treminat formalitatile mi-a pus conditii in ceia ce priveste cresterea si educatia copilului (tatal este turc deci ca o concluzie vrea sa fie crescuta "ca o turcoaica"). Am acceptat dar... el nu e pregatit sa faca recunoasca fata de prieteni, rude, familie(e insurat) acest copil, nu "simte chiar ce trebuie, si nici nu vrea sa simta mai mult". I-am propus sa am incredintarea copilului prin hotarare judecatoreasca pentru a nu fi obligat sa mentinem legatura, dar refuza, vrea sa pastram legatura , sa viziteze copilul. Vizitele sunt rare si scurte de multe ori nu sta nici macar o ora. Copilul e din ce in ce mai atasat de el, isi doreste mai mult timp cu el, ii simte lipsa din ce in ce mai mult. Nu inteleg de ce vrea sa mentinem legatura atata timp cat nu vrea sa simta "mai mult" pentru copil, nu vreau pensie alimentara, nu vreau bani de la el, doar afectiune pentru copil. Ma gandesc ca pe masura ce timpul trece, copilul se ataseaza mai mult, iar cand va mai creste putin si va realiza ca nu are "acces in lumea tatalui ei", ca el o tine "ascunsa", copilul va fi afectat.
Ce ar trebui sa fac, sa accept in continuare situatia in speranta ca peste un timp lucrurile se vor schimba, sa departz copilul de tatal lui acum cand inca nu intelege realitatea? Cum sa il conving pe el ca situatia de acum nu e benefica pentru copil pe viitor, si e mai bine sa se departeze de copil daca nu vrea sa se implice mai mult?
va multumesc