07-10-2008 17:06 | de Catalin | 1 afisari

Tipareste | Comenteaza

Ieri discutam cu un coleg despre starea vremii in capitala, despre starea vremii in tara si despre starea lui sufleteasca. Sunt comod si nu ma bag in problemele altora. Le am pe ale mele si imi mananca destul timp. Recunosc, insa, ca atitudinea lui de om lovit de tren mi-a trezit interesul. Toti avem probleme cu consoartele. Cu totii suntem intr-o vesnica convalescenta din cauza lor, dar, in cazul lui, parca nu se mai putea ridica din pat. Parca nici perfuziile nu il mai ajutau.

Si, uite-asa, aflu ca a avut si el, ca tot omul, o iubire de cinci ani. S-a terminat de ceva vreme. A suferit, s-a perpelit si a inceput sa isi revina. Pana aici, nimic nou sub soare. Masculi parasiti s-au mai vazut. Omul meu isi jeleste amarul, se lupta cu amintirile si isi taraste zilele pret de vreun an si ceva. Asa, cat sa se mai vindece pe ici, pe colo.

Pai, si daca tot s-a vindecat, de ce sa nu intre iar la tocatoare? Ca tare ne mai place masochismul. Dupa ce a apucat sa se mai mai cicatrizeze pe ici, pe colo, cand credea ca a iesit din convalescenta, doamna se intoarce. Se intoarce, si nu prea. Ca, parca ar mai sta un pic. Parca ar incerca, dar mai usor, sa nu se zdruncine. Si, omul meu iar nu e fericit.

Mai aflu de la el ca stie. E serios. Ma uit si chiar pare ca stie. Pare constient ca noua/vechea iubire nu duce nicaieri si ii va face numai rau. Pare constient ca in tot timpul asta, cat ii ridica moralul doamnei, nimeni nu se poate apropia de el. Si-aici nu ma refer la amici. Ca ei sunt linistiti. Ma refer la fete. Frumoase, decente, care ar vrea sa-i faca un bine. Si lui, poate si lor. La fete care l-ar cam plimba prin parc, la film, in dormitor. Zic ele ca asa ar vrea, daca omul ar fi intreg la minte. Si mai zic ca nu prea e. Nu prea e pentru ca dupa toate cele, convins ca si-o va lua din nou, n-are nimic mai bun de facut decat sa se intalneasca cu fosta.

Ca e mai comod, zice el. Si pentru ei, si pentru parinti. De parca parintii lui n-ar putea sa doarma daca nu se inteleg cu parintii ei. Mai lasa-i, fratioare, sa ia si somnifere. Ca exista din plante si nu dau dependenta. Mai lasa parintii, comoditatea sau ce o mai fi si pune mana sa faci ceva pentru tine. Ceva ce iti convine tie. Ca mi se pare ca traiesti prin altii.

Acum daca stam cocosati si incercam sa gandim drept, trebuie sa recunoastem ca sunt destui cei care s-au impacat dupa despartiri mai lungi sau mai scurte si care traiesc fericiti. Impreuna cu copii si nepotii. Unii dintre noi chiar am incercat distractia asta si stim ca se poate.

Ce mi se pare, insa, ca greseste amicul meu este faptul ca incearca sa repare ceva ce n-a stricat el. Ca incearca sa ii intre in voie cu orice pret. Si-atunci, doamna nu poate decat sa creada ca a avut dreptate plecand. A avut dreptate si ar trebui sa se mai gandeasca daca sa se intoarca. Si, ce e mai rau, nu poate decat sa inteleaga ca amicul e cam pampalau. Si, zau ca nu e! Ca l-am vazut.

M-am lovit si eu de situatii asemanatoare. Si, nu numai in dragoste. Stiu ca e greu si nu sunt radical in hotarari. Nu sunt dintre aceia care cred trebuie sa refuzam o impacare doar pentru ca am fost raniti. Nu cred ca proverbul cu supa reincalzita poate caracteriza chiar toate situatiile. Mai sunt si exceptii care confirma regula.

Uneori, unul dintre parteneri a hotarat ca vrea sa mai caute. Ca vrea sa se defineasca. Unul dintre parteneri ar vrea sa gaseasca la intrebari care sunt doar ale lui. Dupa un timp, insa, intelege ca fericirea nu zace pe la fiecare colt de strada. Intelege ca tu erai cel potrivit. E crud, dar adevarat. Cu totii vrem sa incerca. Unii, mai intelepti, invatam de la cei care stiu raspunsurile. Si bine facem. Cei mai multi, insa, vrem sa incercam marea cu degetul.

Si, daca lucrurile stau asa. Si daca cel plecat a descoperit ca era mai bine cu tine, se-ntoarce. Dar, mai fratioare, se intoarce hotarat. Convins ca acum stie. Se-ntoarce si chiar vrea sa faca ceva. Nu mai sta sa gandeasca la nemurirea sufletului. Iar daca face parte dintre cei fara teama, se intoarce hotarat sa lupte pentru fericirea lui.

Mie, insa, mi se pare ca aici este vorba despre un popas in lungul drum al cautarilor. Mi se pare ca doamna a obosit un picut si s-a hotarat sa ia o pauza. Mai lunga sau mai scurta. Destul, insa, cat sa ii distruga amicului meu bruma de incredere pe care o mai are. Dar cine sunt eu sa stiu ce e in capul ei? Poate chiar il iubeste.

Stiu, insa, ca atunci cand suntem parasiti apare sentimentul neincrederii. Gestul celuilalt ne face sa credem ca vina este a noastra. Or, tocmai aceasta neincredere ne pune sa vrem cu disperare apropierea de cel care ne-a ranit. El ne-a luat increderea, tot la el o vom gasi. Uneori este adevarat. Greseala o facem doar crezand ca celalalt ne-a luat ceva cand, de fapt, noi suntem cei care am uitat sa ne mai pretuim. Exista, e-adevarat, persoane care au mereu nevoie de cineva care sa le sustina. Dar el nu pare sa faca parte din aceasta categorie.

Ar fi bine sa nu uitam ca suntem ceea ce suntem prin faptele noastre, prin gandurile noastre si nu prin ceea ce hotarasc ca suntem. O adevarata evaluare a eului o putem face doar noi. E bine sa tinem cont de parerea celorlalti, dar nu trebuie sa uitam ca pot fi subiectivi. Mai ales atunci cand sunt interesati in ceea ce ne priveste.

Iar daca la mijloc este vorba despre o despartire, aceasta trebuie justificata. Si, cum poate cel care pleaca fara motiv sa isi justifice gestul altfel decat facandu-ne vinovati? Ca si el, saracul, ar vrea sa-si linisteasca constiinta.

Cred, asadar, ca cea mai buna atitudine in situatii ca aceasta este de a incerca sa ne regasim. Cred ca abia dupa aceea putem relua o iubire mai veche sau putem incepe una noua. Iar, asta nu o putem face decat evaluandu-ne corect. Trebuie doar sa ne avem curajul sa deschidem unele usi ale sufletului. Sa le deschidem chiar daca ne este teama de ce vom gasi acolo. Trebuie doar sa constientizam cine suntem si sa ne acceptam asa cum suntem. Si mai trebuie sa fim fericiti cu noi!

Nume Subiect Comentariu