Femeile sunt manageri mai buni decât bărbaţii
Femeile sunt conducători de afaceri mai buni decât bărbaţii în majoritatea domeniilor, aceştia din urmă fiind mai buni în doar două sectoare, potrivit unui nou studiu.
Datele colectate de la 1800 de manageri australieni au arătat că femeile sunt mult mai pricepute în ceea ce priveşte stabilirea strategiilor, asumarea riscului, inovaţia şi evaluarea persoanelor. Bărbaţii au fost, însă, mai apreciaţi decât femeile în ceea ce priveşte ordinea şi controlul operaţiunilor de management şi concentrarea asupra profitului.
Studiul, realizat de firma de consultanţă Peter Berry Consultancy pentru Steps Leadership Program, a arătat că femeile riscă mai mult pentru ideile lor. "Femeile sunt ambiţioase, curajoase, răutăcioase şi inventive. Ele sunt mai încrezătoare, mai competitive, mai visătoare şi au o prezenţă mai puternică", a declarat Gillian O'Mara, manager general la Steps Leadership Program.
Pe de altă parte, studiul a demonstrat că bărbaţii sunt mult mai concentraţi asupra sarcinilor şi realizării atribuţiunilor decât asupra păstrării legăturilor comerciale. "Bărbaţii cred că banii sunt cei mai importanţi. Se pare că pentru ei priorităţile sunt veniturile, bugetul şi profitul.
Fie că se află la serviciu sau acasă, ei sunt foarte atenţi la oportunităţile financiare. Bărbaţii sunt concentraţi asupra finalizării sarcinilor şi nu se chinuiesc prea mult să păstreze relaţiile", a mai spus O'Mara.







Tu cum mai stai cu chiulul de la serviciu?
Cum ne imbracam elegant pentru serviciu
10 trucuri pentru o mai bună organizare
Şapte metode de fentat şeful 







Comentarii : 5
Subiect : manager
ok.femeile sunt buni manageri. au look excelent. au privire patrunzatoare(de la seful care le-au promovat) si mai au o slbiciune....vor acuuuuuummmmmm.viiiiiiiineeeeeeee.scuza-ma dar asa curge...........maine sa nu intarzii sefule ca barbatul meu nu este acasa si nu stiu daca fac fata la atatea solicitari. te pup si .......cafeauaua va fi mult mai buna daca divortezi de scorpia de nevasta care toca 80% din salriul tau.
......si intotdeauna sunt la serviciu inaintea barbatilor. seful cel mare apreciaza un sex oral si o idee furata de la seful cel mic care a ramas cu o cafea amara si .....o pot spune femeile.....care nu vor recunoaste niciodta
Subiect : Nu cred
cel putin in romania nu prea sunt..managere-le romance au prea multe "fitze" si ifose.. nu reusesc sa gandeasca obiectiv..
am avut ocazia sa lucrez cu multe middle-managere si managetitze..
Foarte multe insa au fost promovate pe criterii subiective:
- asculta de sefa mai mare si nu ies din cuvantul ei
- au fost destul de slab pregatite pentru a nu periclita pozitia sefului mai mare si au cerut un salariu pe masura pregatirii lor
etc..