Lăsaţi-vă de fumat pentru un copil sănătos!
Numeroasele studii realizate până în prezent au demonstrat efectele nocive ale tutunului asupra sarcinii. Incă un studiu al cercetătorilor australieni întărăşte această afirmaţie.
Femeile fumătoare care se lasă de fumat până în luna a 15-a de sarcină nu riscă să nască prematur sau să nască un copil cu o greutate anormală, iar sarcina va evolua normal, în conformitate cu un studiu publicat de site-ul revistei /Bri//tish Medical Journal (BMJ)/.
Din contră, femeile care continuă să fumeze după a 15-a săptămână de sarcină sunt predispuse la un risc de trei ori mai mare în ceea ce priveste o naştere prematură si un risc de două ori mai mare în a naşte un micuţ cu greutatea mult mai redusă faţă de cele care au hotărât să nu mai fumeze în timpul sarcinii, după cum afirmă cercetătorii.
Studiul a fost efectuat pe un eşantion de 2500 de femei însărcinate din Australia şi Noua Zeelandă, dintre care 80% erau nefumătoare, 10% au renunţat la fumat si 10% au continuat să fumeze.
Lesley McCowan, autorul principal al studiului, sugerează ca personalul care se ocupă de femeile însărcinate ar trebui să le ajute să se lase de fumat cât mai repede posibil, subliniind avantajele majore ale renunţatului la fumat înainte de a 15-a săptămână de sarcină.
Cercetătorii au ajuns şi la concluzia că femeile care au renunţat la fumat nu mai erau atât de stresate ca cele care au continuat sa fumeze.
Studiul a demontrat de asemenea că fumătoarele care nu au renunţat la fumat în timpul sarcinii erau de cele mai multe ori mame singure, mai puţin educate, fără un loc de muncă stabil.
Asadar, nu le încălcaţi dreptul la o viaţă sănătoasă copiilor dumneavastră şi încercaţi să faceţi tot ce vă stă în putinţă pentru a le asigura acest drept.












Comentarii : 1
Subiect : Fum
femeile care au fumat sau fumeaza nu nasc copii sanatosi. Sau sunt infertile